Structurile locale din județul Timiș din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împreună cu reprezentanții locului de joacă Energy Kids Family Center din Timișoara au demarat campania umanitară “Back to school for all kids” ediția I.

Structurile locale din cadrul MAI (Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara), Spitalul Militar de Urgență Timișoara, Direcția Generală Poliția Locală Timișoara împreună cu reprezentanții locului de joacă Energy Kids Family Center din Timișoara au demarat campania umanitară “Back to school for all kids” ediția I.

În urma donațiilor generoase, obiectivul a fost atins, astfel că pentru 118 copii din cadrul Centrului de Zi „Sfântul Nicolae” din Timișoara, Centrului de Incluziune Lugoj și Școlii Generale din Cernăteaz, au fost achiziționate ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru începutul anului școlar.

Imagine

Prin intermediul campaniei dorim să-i impulsionăm pe copii să nu renunțe la școală.

Un ghiozdan cu rechizite reprezintă un nou început pentru un copil aflat în dificultate, motiv de a se bucura pe deplin de dreptul la educație.

Imagine

De asemenea, în zilele de 08 și 09 septembrie a.c., pentru ca bucuria copiilor să fie și mai mare, am petrecut câteva ore cu ei la locul de joacă Energy Kids Family Center din Iulius Town, unde au servit masa și s-au jucat, iar la final au plecat cu câte un ghiozdan cu rechizite și dulciuri.

În acest demers ne-au fost parteneri Taverna Racilor, Pizzeria Bella Italia, Pepsi și Aqua Carpatica.

Imagine

Vă anunțăm cu bucurie că această campanie va fi desfășurată în fiecare an.

Pe parcursul desfășurării campaniei, a fost identificat un caz social aparte, care rămâne în atenția reprezentanților implicați.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentScenariile de majorare a pensiilor după eliminarea de 9,4 din PIB. Cine primește cei mai mulți bani
Articolul următorTerapii medicale și masaje de relaxare, rețeta vacanței pe litoral