Luni seara, în jurul orei 21:25, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Galați a oprit în trafic, pentru control, în zona intersecției dintre Drumul de Centură și strada Prelungirea Brăilei, din municipiul Galați, un autoturism care se deplasa în mod sinuos pe prima arteră rutieră. 

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani. Datorită comportamentului euforic al conducătorului auto polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,003 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat testarea sa cu aparatul Drugtest, însă, după ce a fost condus la spital, a fost de acord cu recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTrimis în arest preventiv pentru violență în familie și lovire, în timp ce se afla în arest la domiciliu pentru alte fapte
Articolul următorRareș Bogdan, semnal că greva din educație s-ar putea încheia: „Profesorii par dispuși să accepte o dublare a primei de compensare salarială”