Potrivit art. VIII din OUG 20/2022 privind modificarea si completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară, persoanele fizice şi persoanele juridice pot dona sume de bani pentru acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară cetăţenilor străini proveniţi din Ucraina care se colectează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (UM 0276), în contul 50.07.03 „Disponibil din donaţii aferente ajutoarelor umanitare pentru Ucraina”, cod IBAN RO34TREZ700500703XXXXXXX, cod fiscal beneficiar 4203997, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti .
Aceste donaţii pot fi achitate şi în numerar la casieriile unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului sau prin intermediul POS-urilor instalate la sediile acestora.