158 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 33 de premise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, în urma unei acțiuni pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză, desfășurată pe raza județului Galați.

În perioada 23 – 26 septembrie a.c., efectivele de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au acționat, pe drumurile naționale și județene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul acțiunii au fost constatate 158 de contravenții, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, dintre care: 58 pentru depășirea regimului legal de viteză, 14 pentru abateri pietoni, 10 pentru nerespectarea prevederilor legale de către bicicliști, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 1 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 1 pentru conducere sub influența alcoolului, 67 pentru alte abateri la regimul rutier.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 33 de permise de conducere (22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 2 pentru alte abateri la regimul rutier, 1 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, 1 pentru consum de alcool) și au retras 4  certificate de înmatriculare.

Totodată, s-a constatat comiterea a 3 infracțiuni la regimul rutier: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (2) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (1).

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentLudovic Orban, după ce și-a dat DEMISIA: „Am asistat la cele mai grave derapaje democratice săvârșite în ultimii 30 de ani. Nu îmi închide nimeni gura”
Articolul următorCentrul de vaccinare din parcarea Shopping City se mută la Patinoar