Aproape 30 de ucraineni care au ajuns în Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea au refuzat sprijinul autorităţilor de la Focşani şi au cerut să se întoarcă la Galaţi, de unde aceştia fuseseră preluaţi, a precizat Prefectura Vrancea.

„Astăzi, 5 martie 2023, a fost preluat un grup de refugiaţi format din 40 de persoane, o parte dintre aceştia cu un autocar, iar o altă parte cu două autovehicule proprietate personală a cetăţenilor ucraineni. Cele 40 de persoane au fost aduse de la Galaţi la Focşani, la Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea. 29 dintre refugiaţi, 22 de copii, un bărbat şi şase femei, au refuzat orice sprijin şi au solicitat să fie transportaţi înapoi la Galaţi”, a precizat Prefectura Vrancea.

Celelalte 11 persoane care s-au deplasat spre Focşani cu două autoturisme proprietate personală, au acceptat sprijinul autorităţilor din Vrancea. Astfel, doi bărbaţi, trei femei şi şase copii au ajuns la Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea, unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi au servit o masă caldă, iar sâmbătă, în jurul orei 14,.40, au fost conduşi la Centrul de Cazare de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focşani.

Aceştia au solicitat sprijin pentru câteva zile, urmând ca apoi să se îndrepte spre Polonia şi Portugalia.

Momentan, nu se cunosc motivele pentru care ceilalţi refugiaţi au refuzat serviciile autorităţilor de la Focşani, aceştia beneficiind inclusiv de suportul unui translator de limbă ucraineană. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAvertizare meteo. Se răcește vremea și vin ninsorile
Articolul următorUn copil de 11 ani din Zaporojie a ajuns singur în Slovacia, având asupra sa doar o pungă, paşaportul şi un număr de telefon scris pe mână