Potrivit şefului Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Mocanu, din cele 21 de staţii de carburant verificate, trei sunt în municipiul reşedinţă şi 18 în judeţ

„Au fost verificate 21 de foste staţii. În teren am aflat că şase au probleme şi proprietarii au primit note de constatare. 12 staţii sunt verificate în această perioadă, iar la trei staţii nu am găsit proprietarul. Problemele sunt diverse, fie nu au notificat faptul că au neutralizat rezervoarele, fie nu au respectat obligaţiile impuse pentru că au fost vândute. Noii proprietarii au fost notificaţi, au termen între 30 de zile şi 60 de zile. În cazul lor, nu au fost aplicate sancţiuni, aşteptăm să respecte termenele impuse în urma controalelor. Dacă nu o vor face, riscă amenzi între 50.000 de lei şi 100.000 lei’, a declarat Marian Mocanu

„Verificarea a început din luna decembrie, în urma unui ordin al prefectului. Aceste societăţi nu au respectat obligaţiile impuse de Agenţia de Protecţia Mediului şi nu au neutralizat rezervoarele de carburanţi. Proprietarii au primit termene pentru a remedia deficienţele constatate. Obligaţiile prevăd ecologizarea bazinelor, curăţarea lor de acest şlam, deşeu periculos despre care vorbim, şi transportarea cu firme specializate în vederea neutralizării. Din păcate ar putea exista pericol de explozie, aşa cum s-a întâmplat pe strada Frunzei”, a precizat Marian Mocanu pentru agerpres

Articolul precedentRestricții temporare de trafic, vineri 24 ianuarie
Articolul următorAlertă de gripă, în România: spitalele, sufocate de pacienți