Până astăzi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate. În Galați sunt declarate 426 de cazuri. Totodată, până acum, 827 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de  persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.384 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 78 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Articolul precedentCalendarul de înscriere în învățământul preșcolar a fost aprobat
Articolul următorAccident cu o mașină de poliție într-o intersecție circulată