Se împlinesc azi 21 de ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center, cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriul american. Pe 11 septembrie 2001, patru avioane deturnate de terorişti în Statele Unite au provocat moartea a aproape 3.000 de oameni din 90 de țări, printre care și 5 români.
La ora locală 08.45 (n.r – 15.45 ora României), un avion de pasageri B-767 al companiei American Airlines a lovit Turnul de nord (110 etaje) al complexului World Trade Center din New York.
Câteva minute mai târziu, un al doilea avion deturnat, un B-737 al companiei United Airlines, a lovit cel de-al doilea turn.
Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbuşit aproximativ la ora 9:59 AM, după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175.
Un alt grup de terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37 AM.
Un al patrulea zbor, United Airlines 93, a cărui ţintă finală se presupune că a fost Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 AM, după ce pasagerii au intrat în luptă cu teroriştii.
Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 AM, după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbușirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă şi mai mult de incendii, şi clădirea s-a prăbuşit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 PM.
Vezi video AICI
Între cele doua fântâni care curg în fostele fundații ale turnurilor, pe locul fostei Sfere de metal care era așezata intre turnurile gemene, a fost ridicat un muzeu al comemorării tragediei din 2001.
În spațiul gol al literelor, oamenii pun câte un trandafir sau câte un steag în semn de amintire.
Noaptea, fântânile sunt puternic luminate.
După atentatele din 11 septembrie 2001, armata americană a declanşat războiul cu teroriştii. La zece ani de la atentate, Osama bin Laden, cel considerat responsabil de comiterea atentatelor din 11 septembrie, a fost ucis.
După 20 de ani, armata americană s-a retras din Afganistan, cucerit din nou de talibani. SUA au anunțat retragerea soldaților săi și aliați NATO din luna mai 2021, iar în ultimele ore din 30 august 2021 ultimii americani au părăsit Kabulul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti