United Galați a fost învinsă cu 6-2 (5-1) de Barcelona, campioana Europei la futsal

United Galați a fost învinsă cu 6-2 (5-1) de Barcelona, campioana Europei la futsal
United a reușit un meci bun, iar în repriza secundă a fost egala campioanei Europei
United Galați nu a ieșit rău după meciul cu Barcelona, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor. Formația gălățeană a jucat miercuri în primul meci al grupei de Elite round UEFA Futsal Champions League din Croația cu Barcelona, iar scorul după 40 de minute de joc a fost 6-2 (5-1) pentru spanioli.
Barcelona a deschis scorul în minutul 2, prin Matheus Rodrigues, după o fază complexă de atac. În minutul 4 Burdujel a recuperat și a avansat, apoi a șutat de la mare distanță pe lângă portar, 1-1! Imediat Barcelona a marcat pentru 2-1. Matheus Rodrigues a șutat la poartă și balonul a atins bara înainte de a intra în plasă. În minutul 5 spanioli au majorat avantajul. Acțiune pe pivot a spaniolilor, mingea a fost scoasă în zona liberă, iar Matheus Rodrigues a făcut tripla. În minutul 7 Cireș a scăpat singur de la centrul terenului, a trimis mingea printre picioarele portarului, dar acesta a reușit să devieze în corner. În minutu 14, după două parade ale portarului gălățenilor, Ortiz a marcat norocos de lângă bară, 4-1. În minutul 16 Marcenio a înscris pe o respingere cu fața a lui Toniță.
În minutul 31, un contraatac-școală al gălățenilor, cu Araujo care a driblat în centru, și apoi a pasat la Crișan, iar jucătorul gălățenilor a șutat din unghi în vinclu, 5-2. Adolfo a înscris în minutul 35 cu un șut de la 9 metri, stabilind rezultatul final al meciului.
United a jucat cu formula: Toniță – Burdujel, Crăciun, Araujo, Cardenas. Au mai jucat: Cârdei – Arhire, Dudău, Cireș, Crișan, Ignat, Oană, Petică, Boșneagă.
Joi, de la ora 21.30, campioana României va juca al doilea meci din runda de elită contra gazdelor de la Futsal Pula.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 13:22 - Tiberiu Donose, pe podium la Europenele de haltere de la Batumi
- 08:21 - David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 50 de metri la Campionatul Național
- 18:52 - David Popovici începe în forță anul: medalie de aur la Naționale și planuri mari pentru Paris
- 17:38 - Presa italiană îl elogiază pe Chivu după revenirea spectaculoasă a lui Inter în fața celor de la Como
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













