Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști

Prognoza meteo
Meteorologul Meda Andrei a anunțat la Realitatea Plus că urmează o perioadă cu vreme plăcută în cea mai mare parte a țării, atât din punct de vedere termic, cât și al precipitațiilor.
Temperaturile se vor situa în jurul valorilor specifice pentru mijlocul lunii aprilie, cu maxime cuprinse între 10 și 11 grade Celsius pe litoral, în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, respectiv până la 20 de grade în Banat și, pe alocuri, în Crișana.
În Capitală, termometrele vor indica între 17 și 18 grade, cu alternanțe de nori și soare și posibilitatea unor ploi slabe, de scurtă durată, mai ales în orele amiezii. La munte, precipitațiile pot fi sub formă de lapoviță sau ninsoare ușoară, în cantități reduse.
Minimele vor fi cuprinse, în general, între –1 și 8 grade Celsius, cele mai scăzute valori urmând să se înregistreze în nordul țării și în depresiunile din estul Transilvaniei. În București, diminețile vor fi răcoroase, cu temperaturi între 3 și 5 grade, ușor mai ridicate în centrul orașului.
Meteorologul precizează că vremea va rămâne ușor schimbătoare în perioada următoare, dar cu tot mai multe ore de soare, semn că România se apropie treptat de sezonul cald. Mai multe ploi sunt așteptate în jurul datelor de 21 aprilie și 26 aprilie, în majoritatea regiunilor.
Vreme plăcută în București și în toată țara
„O vreme plăcută, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al precipitațiilor. Temperaturile potrivite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor și vor avea valori cuprinse între 10-11 grade în zona litoralului, posibil și în nordul Moldovei și estul Transilvaniei. Și 20 de grade în Banat, poate chiar și izolat în Crișana. În București, 17-18 grade.
În ceea ce privește norii, o să fie alternanțe de soare, nori și tot așa, și condiții ca pe suprafețe mici să plouă la cantitativ, iar la munte să mai fie și o lapoviță, posibil ninsoare, foarte slabe cantitativ. Iar acest tablou meteorologic conturat până acum se va regăsi și în zilele care vor urma, în sensul că tot așa o să fie o vreme mai schimbătoare, dar cu mai multe ore cu soare și doar pe suprafețe mici ploi de foarte scurtă durată, cu probabilitate mai mare în orele amiezelor.
Da, în continuare diminețile o să fie mai răcoroase. Temperaturi minime cuprinse în general între minus 1 și 7-8 grade. Cele mai scăzute valori prin nordul țării, de asemenea, în estul Transilvaniei, în zonele depresionare, iar cele mai picate în partea de vest a teritoriului.
În București, cam 3-5 grade plus minus 1 grad în funcție de zona în care ne aflăm la periferie sau în centru.
O schimbare am tot resimțit-o și o să resimțim în fiecare zi, pentru că ne apropiem de sezonul cald, de vară. Și atunci temperaturile vor fi tot mai ridicate. E adevărat, vor mai fi și zile puțin mai răcoroase, dar de principiu, în general, este normal ca acestea să fie mai ridicate.
Iar mai multe ploi ar fi de așteptat în jurul datei de 21 aprilie și iarăși 26. Deci cu săptămâna aceasta mai puține, săptămâna următoare posibil să fie mai multe ploi în toate regiunile.”, a declarat Meda Andrei la Realitatea Plus.
Citește și:
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











