ISRAELUL NU ÎMPIEDICĂ FURNIZAREA DE AJUTOARE UMANITARE ÎN GAZA

ISRAELUL NU ÎMPIEDICĂ FURNIZAREA DE AJUTOARE UMANITARE ÎN GAZA
Concluziile Departamentului de Stat sunt contrazise de opt organizaţii umanitare
Israelul nu împiedică, în acest moment, furnizarea de ajutoare umanitare în Gaza, apreciază Departamentul de Stat american.
Washingtonul îi transmisese Israelului pe 13 octombrie că are o lună la dispoziţie pentru a îndeplini 16 condiţii cu privire la asistenţa umanitară pentru Gaza. În caz contrar, Israelul risca să intre sub incidenţa legii care interzice furnizarea de arme pentru ţări care încalcă drepturile omului.
Concluziile Departamentului de Stat sunt contrazise de opt organizaţii umanitare, între care Salvaţi Copiii şi Oxfam, dar şi de date ONU şi, parţial, de cele israeliene. Una din condiţii era ca în Gaza să intre cel puţin 350 de camioane cu ajutoare pe zi. Israelul spune că în ultima lună media a fost de 76 de camioane pe zi, ONU a înregistrat 50, iar organizaţiile umanitare doar 42.
Pentru a preveni un embargo pe armament, Israelul l-a trimis în Statele Unite pe ministrul pentru probleme strategice, Ron Dermer, care s-a întâlnit cu secretarul de stat, Antony Blinken.
Sursă: Radio România Actualități
Citește și:
- 09:45 - Prognoza meteo pentru 7 martie: vreme plăcută și temperaturi de primăvară în mare parte din țară
- 09:22 - Bombardamente masive asupra Iranului: zeci de avioane israeliene au atacat capitala și alte zone strategice
- 09:17 - Alertă alimentară: pâine retrasă din magazine după ce au fost găsite bucăți de plastic
- 08:26 - Intervenție dificilă pentru pompieri: au mers pe jos doi kilometri ca să stingă un incendiu izbucnit la o stână
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











