INS: RATA ȘOMAJULUI, ÎN SCĂDERE UȘOARĂ ÎN OCTOMBRIE FAȚĂ DE SEPTEMBRIE

INS: RATA ȘOMAJULUI, ÎN SCĂDERE UȘOARĂ ÎN OCTOMBRIE FAȚĂ DE SEPTEMBRIE
Rata șomajului în rândul tinerilor rămâne ridicată
Pentru persoanele adulte, cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna octombrie.
Rata șomajului a fost în octombrie în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de luna septembrie, ajungând la 5,4%, conform datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Institutul Național de Statistică (INS).
Conform datelor INS, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin.
În octombrie 2024, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost de 441.100 de persoane, în scădere faţă de luna precedentă (457.800 de persoane), dar şi în comparaţie cu octombrie 2023, respectiv 453.900 de persoane.
Rata șomajului în rândul tinerilor rămâne ridicată
Datele INS mai relevă faptul că rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) rămâne ridicată (25,3%), înregistrată în perioada iulie - septembrie 2024, potrivit Agerpres.
Pentru persoanele adulte, cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna octombrie, anul curent (3,9% în cazul femeilor şi 4,3% în cazul bărbaţilor).
Numărul şomerilor din aceeaşi categorie de vârstă reprezintă 72,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2024.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











