FILIPINE: CEL PUȚIN 14 PERSOANE AU FOST RĂNITE, ÎN URMA UNUI NOU CUTREMUR

FILIPINE: CEL PUȚIN 14 PERSOANE AU FOST RĂNITE, ÎN URMA UNUI NOU CUTREMUR
Un spital și-a evacuat temportat pacienții
Au fost rănite 14 persoane în urma unui nou cutremur înregistrat în Filipine. Seismul, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, a fost înregistrat în largul insulei Cebu, în noaptea de duminică spre luni, la două săptămâni după ce un cutremur major a devastat regiunea.
Din totalul răniților, opt au fost înregistraţi în oraşul Bogo, iar alţi şase în municipalităţile San Remigio şi Daanbantayan. Autorităţile locale au precizat că a fost avariată o şosea în San Remigio.
Cutremurul, cu magnitudinea 5,7, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS), s-a produs luni, puţin după ora 1:00 dimineaţa (17:00 GMT duminică).
Epicentrul a fost localizat în apropiere de Bogo, la fel ca violentul seism cu magnitudinea 6,9 de la sfârşitul lunii septembrie, ce a lăsat în urmă cel puţin 75 de morţi.
Un spital și-a evacuat temportat pacienții
Conform autorităților locale, spitalul districtual din Bogo şi-a „evacuat temporar pacienţii” după prăbuşirea unui parapet într-una dintre clădirile sale şi o pană de curent, potrivit Agerpres.
Un cutremur cu magnitudinea 6 se produsese sâmbătă seara în largul coastelor sudice ale Filipinelor, a anunţat USGS, după două seisme succesive, cu magnitudinea 7,4 şi, respectiv, 6,7, înregistrate vineri.
Cutremurele sunt aproape zilnice în Filipine, ţară situată pe „Cercul de Foc” al Pacificului, o regiune cu activitate seismică intensă care se întinde din Japonia până în Asia de Sud-Est şi traversează Pacificul.
Citește și:
- 13:43 - România consolidează dialogul transatlantic pentru predictibilitate legislativă și investiții strategice în domeniul tehnologiilor emergente
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
- 10:25 - Dezvăluiri BOMBĂ la Rizea TV. Cristian Rizea - Acuzații grave la adresa lui Sebastian Ghiță
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News





_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)


