CONSUMUL DE ALCOOL, ASOCIAT CU ȘAPTE TIPURI DE CANCER

CONSUMUL DE ALCOOL, ASOCIAT CU ȘAPTE TIPURI DE CANCER
Avertismentul unui specialist în chirurgie oncologică
Consumul de alcool, chiar și în cantitate mică, este asociat cu șapte tipuri de cancer, a avertizat marți, 7 ianuarie, profesorul doctor Mircea Beuran, specialist în chirurgie oncologică, invitat la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Potrivit profesorului, consumul cronic de alcool, chiar și în cantitate mică, aduce modificări în comportamentul organismului și duce la obezitate.
În plus, în cazul în care consumul de alcool este asociat cu fumatul și sedentarismul, pot apărea modificări foarte importante, începând cu cavitatea bucală.
„Deci, aceşti consumatori cronici de alcool au cancere la nivel de gură, de esofag, de faringe, de laringe, fac cancer hepatic, fac cancer de colorect, fac cancer de sân - femeile. Şi lucrul acesta l-aş corela, pentru că am spus, vizavi de lucrul acesta, alcoolul creşte nivelul de hormoni, în special cei estrogeni şi insulina.
Creşterea hormonului estrogen este o cauză de cancer de sân, iar estrogenii şi insulina nu fac altceva, ca şi hormoni, decât provoacă o diviziune, o multiplicare mai frecventă a celulelor, motiv pentru care, la un moment dat, organismul nu mai poate să controleze această diviziune şi ele se pot transforma în tumori canceroase”, a mai spus profesorul, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Anca Alexandrescu, înainte de moțiune: „Bolojan e un dictator, se agață cu disperare de putere!”
- 11:18 - Semnal de alarmă în UE: Kaja Kallas cere consolidarea rolului european în NATO după decizia SUA
- 10:53 - Mesaj de la Ilie Bolojan: performanțele elevilor la FIRST Tech Challenge și succesul lui Cristi Chivu, motive de mândrie națională
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














