Actualitate· 1 min citire

Șoferul italian care a provocat tragedia de la Berheci era beat

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 6 aug. 2018, 13:37

Șoferul care a provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, tragedia din localitatea gălățeană Gara Berheci, în care și-au pierdut viața două persoane, era beat, afirmă anchetatorii.

În același timp, respectivul conducător auto este italian, nu austriac, așa cum au anunțat inițial polițiștii prezenți la fața locului.

Rezultatele analizelor de laborator la care a fost supus cetățeanul italian Bruno Caruso, în vârstă de 45 de ani, au relevat că acesta avea o alcoolemie de 0,85 la mie.

În urma acestor date, Bruno Caruso a fost reținut de polițiștii gălățeni și a fost prezentat duminică Judecătoriei Tecuci, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Italianul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corprorală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Potrivit polițiștilor, șoferul italian a intrat pe contrasens după ce a făcut o depășire pe linia continuă, într-o curbă fără vizibilitate. În urma impactului cu o altă mașină, în care se aflau cinci persoane, șoferul autoturismului lovit a murit pe loc, la scurt timp pierzându-și viața și o tânără de 21 de ani, pasageră în acceași mașină. Alte șase persoane, printre care și șoferul italian, au fost rănite și transportate la spital.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate