Actualitate· 2 min citire

Gălățeancă violată de un recidivist eliberat condiționat

recidivist

recidivist

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 21 mai 2019, 00:57

O gălățeancă a fost bătută și violată de un recidivist eliberat condiționat, care mai avea de executat 248 de zile de închisoare.

Recidivistul, Valentin-Marius Floștură, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în stare de arest preventiv. El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de viol, conducere a unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în seara de 22 martie 2019, în jurul orei 20.30, "inculpatul a profitat de faptul că persoana vătămată A.G. dorea să se deplaseze într-o zona mărginașă a municipiului Galați și a ademenit-o în autoturismul personal, sub pretextul de a o conduce la destinație". Inculpatul și-a condus mașina în zona fostului C.A.P. de la Filești, pe un drum de pietriș, necirculat. A obligat-o pe femeie să coboare din autoturism și a dus-o în dreptul unor clădiri abandonate, "exercitând acte de violență asupra ei pentru a o determina să întrețină un raport sexual oral".

În urma anchetei s-a mai stabilit că bărbatul a condus un autoturism marca Volkswagen Polo neînmatriculat în circulație și având aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Conform procurorilor, inculpatul Valentin-Marius Floștură era, în momentul comiterii faptei, recidivist post-executoriu, fiind eliberat condiționat pe 10 iulie 2018, cu un rest rămas de executat de 248 zile închisoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate