Incident extrem de grav care soldat cu o victimă spitalizată în Galați dis de dimineață.Vom reveni cu mai multe informații.

O explozie a avut loc în această dimineață în blocul T8, din cartierul Micro 19 din Galați. Potrivit primelor informații, o victimă a fost transportată la spital. Cinci apartamente au fost afectate de explozie. Se intervine la fața locului.

LE: un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani se pare că este cel care a provocat evenimentul, fiind spitalizat mai apoi cu arsuri de gradul 2 și 3. El a încercat sa facă o improvizație la aragaz, punând o cărămidă în cuptorul aragazului, pentru a face economie. Etajul 4 este afectat în totalitate.

LE2: Victima este proprietarul, un bărbat în vârstă de 50 ani care a suferit arsuri de gradul 2 și 3 si a fost preluat de către o ambulanță SAJ pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Galati. S-a constituit o comisie de anchetă condusă de Prefectul Județului, care va stabili dacă structura blocului a fost afectată

LE3: Blocul nu a fost evacuat, deoarece strictura de rezistență nu a fost afectată. Victima avea centrala termică, dar nu se folosea de aceasta, preferând să improvizeze la un aparat de gătit, formându-se o acumulare de gaz. Detectorul de gaz era nefuncțional, scos din priză. Pacientul este conștient cu arsuri pe mâini și picioare.

Articolul precedentIncendiu lângă Spitalul CFR de la un reşou uitat în priză
Articolul următorArestat preventiv pentru încălcarea repetată a ordinului de protecţie