După ce a reușit să stea 5 zile în libertate, individul care a făcut circ în plină stradă a fost reținut pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a fost comunicat faptul că vineri, 25.11.2022, a fost înregistrată sezisarea Poliției Locale Tecuci, cu privire la evenimentul din data de 24.11.2022. În cursul zilei de luni, 28 noiembrie a.c., s-a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.  

Joia trecută, în Tecuci, a avut loc un incident, unde Poliția Locală Tecuci a fost implicată. Un bărbat recalcitrant deranja liniștea publică pe o stradă din oraș. Bărbatul a fost condus la sediul Poliția Locală Tecuci, pentru a fi legitimat. Persoana a început să înjure și sa amenințe întreg personalul, iar după ce s-a oprit din înjurat și amenințat, a fost lăsat să plece acasă, dar acesta a rămas și a așteptat în fața sediului, până când un polițist a ieșit în stradă. Bărbatul recalcitrant s-a năpustit pe polițistul local, l-a pus la pământ și a încercat să-i ia arma. În acest timp, polițistul local reușind sa tragă 4 focuri de armă, pentru a-l speria pe bărbat și pentru a-și alerta colegii.

Bărbatul a fost condus din nou în sediul instituției, unde a fost liniștit și descătușat. A fost descătușat după ce a pus un polițist local la pământ. Între timp, la sediu a ajuns și familia, IAR bărbatul a fost lăsat să plece.

A plecat doar până la poartă, și după ce a văzut ca este din nou liber, a început să amenințe din nou personalul Poliției Locale Tecuci. Abia atunci, după ce bărbatul a fost lăsat liber de trei ori, au fost alertați și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

După acest caz, a fost deschis dosar penal pentru ultraj și uz de armă fără drept, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci. Procurorii vor trebui să stabilească în ce condiții a folosit polițistul local arma.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMiercuri seară, în Galaţi se aprind luminile de sărbătoare
Articolul următorSCHEMA banilor publici: cine trage sforile pe sume colosale – Grupul de la Cluj: „CAPETELE LUMINATE” care fac ordine în țară