Staţia electrică de la Smârdan se va moderniza cu 23 milioane de euro
Staţia electrică de la Smârdan, din apropierea Galaţiului, se va moderniza cu 23 milioane de euro, licitaţia organizată în acest scop de transportatorul naţional de energie Transelectrica fiind câştigată de asocierea dintre firmele Romelectro şi Electromontaj.
Staţia electrică 400/110kV Smârdan reprezintă un nod foarte important de tranzit între Dobrogea şi Moldova, asigurând evacuarea surplusului de putere din Dobrogea şi alimentarea zonei deficitare Moldova. În plus, staţia de la Smârdan asigură injecţia în reţeaua de 110kV pentru alimentarea consumatorilor din zona Galaţi.Retehnologizarea staţiei Smârdan constă în modernizarea staţiei de 400 kV, prin echiparea acesteia cu instalaţii noi de tip exterior, cu izolaţie în aer şi echipamente de tip convenţional. De asemenea, în cadrul contractului, va fi modernizată atât staţia de 110 kV, prin înlocuirea instalaţiilor, a echipamentelor şi a sistemelor, cât şi staţia de 20kV.Lucrările se vor realiza eşalonat, începând cu staţia de 400kV şi continuând cu staţiile 110kV şi 20kV, fără întreruperea de lungă durată a instalaţiilor existente.Romelectro este un contractor de proiecte complexe de energie, în producere, transport şi distribuţie, şi formează un grup cu alte două firme româneşti, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), companie de consultanţă şi inginerie, şi Electromontaj Carpaţi Sibiu, firmă de construcţii-montaj de instalaţii electrice şi de automatizare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









