United Galați, campioana României, și-a încheiat parcursul din Elite round UEFA Futsal Champions League. În ultimul meci din grupa disputată în Croația formația gălățeană a cedat cu scorul 0-9 (0-3) partida cu belgienii de la Anderlecht.

Chiar dacă au încheiat cu zero în dreptul golurilor marcate jucătorii formației gălățene și-au creat destule ocazii de a marca, la finalul jocului statistica oficială a indicat 13-28 la șuturi pe poată. Belgienii au atacat aproape în permanență cu 5 oameni, renunțând la portar, având drept unic scop să facă un golaveraj cât mai bun în lupta de la distanță cu Barcelona pentru calificarea în faza superioară a competiției. 

Meciul a început în ritm alert și ambele echipe au avut mai ocazii de a deschide scorul în primele minute. Cea mai mare ratare a gălățenilor a fost în minutul 4, când Crăciun și Araujo au scăpat singuri spre poarta belgienilor. Crăciun i-a pasat lui Araujo, dar acesta nu a șutat la poartă și i-a retrimis lui Crăciun, care din 2 metri a  șutat puțin pe lângă poartă. În minutul 6, după ce trimisese în bară cu câteva secunde mai devreme, Grelo a marcat cu un șut din zonă centrală, 1-0 pentru Anderlecht Bruxelles. În minutul 8 Diogo înscrie execuție perfectă de la marginea careului, iar Jelovcic, singur cu poarta goală, majorează diferența în minutul 14. În minutul 18 Araujo, având poarta goală în față, trage de la 12-13 metri, pe lângă poartă și scorul la pauză a rămas 3-0 pentru belgieni. 

În minutul 24, după două ocazii ale gălățenilor, Anderlecht marchează prin Tomic, la capătul unei faze rapide. În minutul 28 Diogo înscrie după minute bune de atac în cinci ale belgienilor, iar după câteva secunde Dillien marchează după o greșeală colectivă a defensivei gălățenilor. Crișan și Cireș ratează, iar belgienii marchează prin Grello, în poarta goală, 7-0 în minutul 33. Peste două minute, Dudău, în urma unei neînțelegeri cu Toniță, deviază în propria poartă și duce scorul la 8-0. În minutul 40 belgienii au beneficiat de o lovitură liberă de la 10 metri iar Tomic a înscris pentru 9-0.

În lipsa celor doi jucători exponențiali Pele și Cardenas, accidentat pe parcursul turneului, pentru United au jucat: Toniță – Burdujel, Cireș, Craciun, Araujo; Cârdei, Arhire, Dudău, Crișan, Ignat, Oană, Petică, Boșneagă.

Pentru United urmează revenirea la competiția internă, unde, luni 5 decembrie, de la ora 18.00, va juca pe propriul teren cu FK Odorheiu Secuiesc în etapa a 11-a din Liga I la futsal. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentA murit o actriță de legendă a României – A jucat în zeci de comedii
Articolul următorCSM Arcada Galați a câștigat în minim de seturi jocul de la Suceava, cu nou promovata CSM Suceava