United Galați a câștigat de Ziua Națională meciul jucat pe teren propriu cu CFR Timișoara cu scorul de 4-2 (2-0), dar a trăit emoții pe final de meci.
Gălățenii au deschis scorul rapid și au avut 2-0 după primele 5 minute, prin golurile lui Daniel Araujo şi Cireş, rezultat care avea să rămână până la pauză. Și timişorenii puteau puncta pe finalul reprizei, când după ce au comis al 5-lea fault, asupra lui Fernandes, gălăţenii au fost salvaţi de devierea portarului Toniţa, în bară, la execuţia din 10 metri a lui Plopeanu.
Nici repriza secundă nu a început bine pentru oaspeţi. În minutul 25 Plopeanu a văzut al doilea „galben” pentru o intervenţie cu braţul la gâtul unui adversar iar din lovitura liberă rezultată Araujo a făcut 3-0 pentru United. La jumătatea reprizei a doua timișorenii au revenit în joc graţie golului marcat de Fernandes, care a speculat o respingere greşită la şutul lui Nemţeanu. Imediat CFR-ul a avut şansa să se apropie la un singur gol, dar Toniţa a salvat șuturile din apropiere.
Cu mai bine de cinci minute rămase până la final oaspeții au marcat pentru 2-3, de această dată cu Milovac la finalizare după şutul lui Fernandes. În ultimul minut oaspeții au mizat pe om în plus în locul portarului, pentru a încerca egalarea, dar Ignat a stabilit scorul final: 4-2, după ce a șutat din propria jumătate, când mai erau mai puțin de 20 de secunde de joc.
Sursa: Realitatea de Galati