Tutun aromat pentru narghilea, descoperit de polițiștii de frontieră gălățeni

Tutun aromat pentru narghilea, descoperit de polițiștii de frontieră gălățeni
Șase pachete de tutun de narghilea confiscate
Un tânăr de 27 ani cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă, după ce asupra lui au fost descoperite şase kilograme de tutun aromat pentru narghilea.
Poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit pentru control, pe DN 26, în localitatea de frontieră Măstăcani, judeţul Galaţi, un autoturism condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care s-au descoperit în portbagaj şase pachete cu tutun aromat pentru narghilea, în greutate totală de şase kilograme. Persoana în cauză a declarat că intenţiona să comercializeze pachetele cu tutun pentru narghilea pe raza municipiului Galaţi, pentru a obţine venituri suplimentare.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a întregii cantităţi de bunuri, în valoare totală de 2.520 lei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 09:08 - Călin Georgescu, așteptat la Buftea pentru semnarea controlului judiciar
- 08:19 - Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
- 08:16 - Alertă energetică în Republica Moldova. Principala linie prin care se importă curent electric din România este întreruptă
- 08:07 - Protest masiv al minerilor în fața Guvernului: aproximativ 1800 de angajați de la C.E. Oltenia riscă să rămână fără un loc de muncă înainte de Paște
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











