Bolnavii cu coronavirus primesc o nouă șansă la vindecare.
Un aparat de plasmafereză a fost donat către Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galați. Astfel, cei cu forme severe ale bolii vor putea primi tratament cu plasmă hiperimună luată de la pacienți vindecați, pentru a dezvolta imunitate.
Donația a fost făcută de SC Besmax Pharma Distribution SRL, aparatul având toate cele necesare pentru a funcționa. Medicii sunt cei care îi selectează pe donatori, procedura fiind nedureroasă. Refacerea donatorului durează 48 de ore. O donare asigură plasma a trei pacienți.
“Suntem singurii din această regiune care pot oferi un astfel de tratament. De altfel, Galațiul este unul dintre puținele centre din țară unde există un aparat medical de plasmafereză. Practic, acest echipament medical permite medicilor specialiști să recolteze plasmă cu anticorpi de la cei care s-au vindecat de coronavirus, iar această plasmă va fi folosită în tratamentul pacienților critici, intubați, cu forme severe de pneumonie virală COVID-19. Este un tratament care poate salva vieților celor aflați în stare gravă. Fac un apel către toți pacienții vindecați de acest coronavirus să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galați pentru a fi evaluați, testați și înregistrați în Registrul Donatorilor Convalescenți COVID-19. Sângele lor poate salva viețile celor care luptă cu acest virus. Mulțumesc firmei Besmax Pharma Distribution SRL pentru această donație”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.