Voleibaliștii de la CSM Arcada Galați rămân în cursa pentru titlu

voleim13
Voleibaliștii de la CSM Arcada Galați rămân în cursa pentru titlu, după victoria obținută, miercuri seara, în fața liderului, VM Zalău.
Partida dintre Arcada şi liderul Diviziei A1 a fost aşteptată cu mare interes la Galaţi, pentru a vedea dacă schimbarea de antrenor din iarnă a fost soluţia potrivită de redresare a echipei. Iar rezultatul final nu i-a dezamagit pe spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor "Dunărea", ba chiar le menţine vii speranţele pentru câştigarea primului titlu naţional.Echipa lui Sergiu Stancu a jucat excelent în primele două seturi, pe care şi le-a adjudecat fără drept de apel. În partea a treia, mai slabă de obicei pentru gălăţeni, ardelenii au dat semne că pot să reintre în meci, dar gazdele şi-au revenit în setul următor şi au obţinut o victorie de trei puncte. Scor final: 3-1 (25-16, 25-16, 20-25, 25-22) în favoarea gălăţenilor, după 105 minute de joc.Pentru gazde au punctat în acest meci: Ivan Raici 17 (15 atacuri câştigătoare!), Terzici 11, Cuciureanu 10, Sanderson 9, Bissette 7, Borovnjak 6, Perez 2 şi Kullo 2. De la oaspeţi s-au remarcat Matei 13, Bălean 12 şi Mihalcea 11.În urma acestui rezultat, diferenţa dintre VM Zalău şi Arcada este de şase puncte, care poate fi recuperată în meciurile rămase de disputat. Liderul clasamentului a rămas cu 40 de puncte, iar SCM "U"Craiova şi Arcada au câte 34 de puncte, setaverajul oltenilor fiind ceva mai bun.În etapa următoare, pe 23 martie, Arcada va sta, iar apoi, pe 2 martie, gălăţenii vor primi vizita formaţiei Unirea Dej.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














