Preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Tecuci au donat sânge

Preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Tecuci au donat sânge
O donare înseamnă 450 ml de sânge
Protoieria Tecuci a organizat miercuri o nouă acţiune de donare de sânge. Campania s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi.
La această acţiune de solidaritate umană au participat 75 de voluntari din Protopopiatul Tecuci care au dorit să vină în sprijinul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge în această perioadă dificilă.
Donatorii, între care şi mulţi tineri din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox, filiala Tecuci, au fost mobilizaţi de părintele Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci, iar deplasarea acestora de la Tecuci la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s-a realizat cu mijloace de transport persoane cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.
Preoţii şi credincioşii din cadrul acestui protopopiat au participat cu mare bucurie şi dragoste la acţiunea de donare de sânge pentru a aduce un sprijin real semenilor lor. Încă din anul 2013 aceştia se mobilizează exemplar pentru o astfel de campanie umanitară, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.
Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.
Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%. Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











