Liturghie şi filantropie în prima zi a noului an

Liturghie şi filantropie în prima zi a noului an
Daruri copiilor şi tinerii aflaţi în grija Aşezământului Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi
În prima zi a anului 2023, la praznicul Tăierii-împrejur cea după Trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, împreună cu un sobor de preoți și diaconi în prezența credincioșilor din municipiul Galați.
Cu acest prilej, din patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale a Dunării de Jos, a fost adusă spre închinare racla cu o părticică din sfintele moaște ale marelui Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
După Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală, Părintele Arhiepiscop a mers la Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi pentru a-i binecuvânta şi a le oferi daruri copiilor şi tinerii aflaţi în grija acestei instituţii de ocrotire socială a bisericii.În capela din cadrul aşezământului social, ocrotită de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfânta Cuvioasă Parascheva, ierarhul Dunării de Jos, în prezenţa angajaţilor şi a monahiilor de la mănăstirea care se află în incinta aşezământului, a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa rugăciunii, a educării tinerilor şi a filantropiei creştine.Înaltpreasfinţia Sa a arătat că toate cele trei lucrări misionare, rugăciunea, educaţia şi filantropia se desfăşoară cu sârguinţă şi cu mare implicare în această casă a bisericii, constituită ca o familie pentru copiii fără de familie sau cu posibilități materiale reduse.În continuare, în holul mare al instituţiei sociale, copiii şi tinerii i-au sorcovit pe cei prezenţi şi le-au oferit un scurt moment artistic, pentru care au fost răsplătiţi cu daruri, constând în dulciuri, iconiţe, cărţi de rugăciune şi alte daruri de suflet.
La final, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat agapa frăţească pregătită pentru copiii aşezământului şi pentru toţi cei participanţi la eveniment.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











