ÎPS Casian a spălat picioarele a 12 copii din județul Galați, în Joia Mare

ÎPS Casian a spălat picioarele a 12 copii din județul Galați, în Joia Mare
Liturghie şi filantropie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor. Tot astăzi, chiriarhul chiriarhul Dunării de Jos a împlinit, după tradiţie, rânduiala spălării picioarelor.
Cu acest prilej, în cadrul unui program misionar şi social-filantropic derulat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Galaţi, în perteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Catedrala Arhiepiscopală au participat la slujbă mulţi copii, între aceştia fiind şi copii ucraineni, găzduiţi în această perioadă în Campusul studenţesc din Galaţi. Copiii și credincioșii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian cu Sfintele Taine.În acest an, beneficiarii acestei rânduieli ritual au fost 12 copii din localităţile Rediu, Plevna, Suhurlui şi Cuca, judeţul Galați, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, proveniţi din familii monoparentale cu posibilități materiale reduse. Înaltpreasfinţia Sa s-a încins cu ştergar şi a săvârşit ritualul respectiv celor 12 „mici ucenici“, după care le-a oferit făclii aprinse.Copiii au primit încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi obiecte de igienă personală şi dulciuri în valoare de 5000 lei.
De la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul locului a mers împreună cu copiii şi credincioşii prezenţi la slujbă în cadrul natural din curtea Reşedinţei arhiepiscopale, unde le-a oferit acestora daruri pascale.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

_e32ebcad9a.webp)









