Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Am traversat împreună, în 2023, vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini”

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Am traversat împreună, în 2023, vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini”
El a adăugat că România are "o economie robustă" şi şi-a consolidat independenţa energetică
Președintele a transmis un mesaj de Anul Nou în care face o analiză la anul care tocmai se termină. Klaus Iohannis consideră că 2023 a fost unul în care țara a traversat vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că în anul 2023 românii au traversat "vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini", dar România a rămas o ţară sigură, cu o guvernare stabilă, care a continuat să modernizeze marile sisteme publice.
"Dragi români, pe măsură ce ne apropiem de începutul unui nou an reflectăm la ce a însemnat 2023 pentru fiecare dintre noi, dar şi pentru parcursul nostru colectiv. Am traversat împreună vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini. Cu un război încă în desfăşurare la graniţele noastre, România a rămas o ţară sigură. Suntem membri ai NATO, avem cele mai mari garanţii de securitate din istorie şi astfel fiecare dintre noi este apărat în faţa oricărei posibile ameninţări. Am reuşit să menţinem o guvernare stabilă care a continuat să modernizeze marile sisteme publice, de la educaţie, la sănătate, la infrastructură şi administraţie", a spus Iohannis în mesajul de anul nou.
El a adăugat că România are "o economie robustă" şi şi-a consolidat independenţa energetică, inclusiv prin folosirea tehnologiilor verzi care protejează mediul.
"Finalul de an este şi o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism şi încredere. Avem un uriaş potenţial de dezvoltare, iar anul electoral 2024 ne va pune în faţa unor opţiuni care vor marca destinul ţării noastre. De aceea, pentru a reuşi să transformăm România în ţara pe care ne-o dorim, este vital să ne exercităm dreptul de vot la toate rundele de alegeri care vor urma. Să întâmpinăm aşadar anul 2024 cu speranţă şi cu convingerea că împreună putem depăşi orice obstacol. În acest spirit al unităţii şi al solidarităţii, vă urez tuturor un an nou cu sănătate, plin de bucurii şi împliniri! La mulţi ani!", a spus şeful statului.
Citește și:
- 20:45 - Atuul secret al Iranului și ultimatumul lui Trump: „Reluăm bombardamentele
- 18:38 - Cătălin Predoiu, despre funcția de premier: „Respect decizia partidului”
- 16:16 - George Simion pune condiții dure pentru negocieri: „Trei lucruri vrem de la acești domni care au dus România în prăpastie” - VIDEO
- 15:47 - EXCLUSIV: Gabriela Firea față în față cu Anca Alexandrescu la „Culisele Statului Paralel”, azi de la ora 20:55
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














