United Galați joacă astăzi, în Polivalenta brăileană, cu CFR Timișoara ,în Liga 1 la futsal,

United Galați joacă astăzi, în Polivalenta brăileană, cu CFR Timișoara ,în Liga 1 la futsal,
Al doilea meci găzduit de Polivalenta din Brăila
Joi, 29 septembrie, United Galați va juca cu CFR Timișoara, partidă care contează pentru prima etapă a campionatului Ligii 1 la futsal. Este vorba de reprogramarea unei partide amânate din cauza acțiunii echipei naționale U19 a României.
Meciul va avea loc tot la Sala Polivalentă Danubius din Brăila și va începe la ora 19.00. Intrarea va fi LIBERĂ.
În precedentul meci disputat la Brăila, United Galați a învins cu 9-0 pe CFF Clujana Cluj Napoca. Timișorenii vin după un succes în deplasare, scor 2-1 cu Autobergamo Deva (vicecampioana din sezonul trecut) și un eșec, scor 2-4, pe teren propriu cu West Deva (formație nou-promovată, învinsă recent cu 6-1 de United).
"Am fost primiți foarte bine la Brăila, așa că nu ar trebui să fie neapărat un dezavantaj, dar ne dorim să jucăm în fața publicului nostru cât mai curând posibil." a declarat antrenorul Florin Ignat înaintea celui de-al doilea meci considerat pe teren propriu, dar care se joacă la Brăila.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











