Un controlor al Transurb a fost agresat de un călător fără bilet
Un controlor al societăţii locale de transport public, Transurb, a fost agresat, joi, de un călător fără bilet, care i-a provocat o entorsă la mâna stângă.
Incidentul s-a petrecut în cursul dimineţii, în jurul orei 10.00, într-un mijloc de transport public local, aflat la momentul respectiv în apropierea intersecţiei dintre străzile Traian şi Prundului.Călătorul a fost găsit circulând fără bilet în autobuzul 28, iar când controlorul i-a cerut să se legitimeze pentru a putea întocmi procesul verbal de contravenţie a devenit violent.După ce a refuzat să-i prezinte controlorului actele de identitate, călătorul fraudulos i-a înmânat totuşi un document care conţinea datele personale solicitate. S-a răzgândit însă foarte rapid şi, în încercarea de a smulge documentul din mâna controlorului, i-a provocat acestuia o entorsă."În timpul unei acţiuni de verificare, un membru al echipei de control a fost agresat fizic de către un călător (...) Persoana în cauză (...) a încercat să smulgă documentul din mâna agentului constatator, provocându-i o entorsă la mâna stângă. A fost sesizată Poliţia Locală Galaţi, care a intervenit", se arată într-un comunicat al Transurb SA Galaţi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:47 - UE interzice importurile de carne din Brazilia la doar câteva zile după intrarea în vigoare a acordului Mercosur
- 12:32 - „Mister Double” Chivu, elogiat de presa italiană după sezonul de vis cu Inter
- 12:16 - Piedone, atac dur la Bolojan și șeful ANPC: „În județul Bihor sinecurile sunt la ele acasă” - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














