UPDATE: Un căruţaş a ajuns sub o autoutilitară, într-un accident de circulaţie

accident
UPDATE: Victima grav rănită, precum şi şoferul autoutilitarei, în vârstă de 39 de ani, căruţaşul de 38 de ani şi un alt bărbat, pasager în autoutilitară, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că bărbatul care conducea atelajul se afla într-o stare de ebrietate avansată, având o alcoolemie de 1,72 la mie în aerul expirat. Polițiștii nu exclud ca acesta să fi efectuat o manevră bruscă în trafic, surprinzându-l pe şofer. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un căruţaş a ajuns sub o autoutilitară, într-un accident de circulaţie. El şi cealaltă persoană din căruţă au ajuns la Spitalul Municipal Tecuci.
Un alt accident în care este implicat un atelaj a avut loc în această seară, la ora 17,30, pe raza localităţii Matca, pe DJ251.Căruţa a fost lovită din spate de o autoutilitară, potrivit salvatorilor sosiţi la faţa locului. În urma impactului, una din cele două persoane aflate în căruţă a căzut sub mașină. S-au deplasat de urgență la locul accidentului o autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci şi o ambulanţă SAJ.
Până la sosirea echipajelor medicale şi de pompieri, persoanele aflate la locul incidentului au răsturnat autoutilitara. Oamenii au încercat să scoată astfel de sub maşină victima. Aceasta este un bărbat de circa 56 ani, conștient, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale si la membrele superioare. Echipajele SAJ au acordat primul-ajutor celor două persoane aflate în căruță, în acest moment ele fiind transportate la Spitalul Municipal Tecuci. Șoferul utilitarei a acuzat si el dureri la nivelul membrelor inferioare, dar a primit îngrijiri medicale şi a rămas la locul evenimentului. Poliţia continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanţele producerii accidentului.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










