Un bărbat a decedat după ce a lovit un stâlp de iluminat care s-a rupt și a căzut peste autoturismul pe care-l conducea

Un bărbat a decedat după ce a lovit un stâlp de iluminat care s-a rupt și a căzut peste autoturismul pe care-l conducea
Accident mortal în municipiul Galați
În data de 04 decembrie 2021, în jurul orei 19:45, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Traian,a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto a rămas încarcerat și s-ar afla în stare de inconștiență.
Polițiștii din cadrul Biroului Poliției Rutiere care au ajuns imediat la fața locului împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență – „Eremia Grigorescu” Galați, au constatat că, din păcate, persoana care a condus autoturismul implicat în acest eveniment rutier, a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 ani, din satul Costi, comuna Vânători, județul Galați. Acesta se afla singur în autoturismul pe care îl conducea dinspre localitatea de domiciliu, iar când a ajuns pe strada Traian, din municipiul Galați, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o stație pentru transport public și apoi s-a lovit de un stâlp de iluminat, care s-a rupt și a căzut peste mașină. În urma impactului, bărbatul de 42 ani, a decedat.
”În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările urmând a fi continuate de polițiștii din cadrul Biroului Poliției Rutiere Galați, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier, dacă bărbatul avea permis de conducere valabil și dacă acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” a transmis Agent șef principal Stoica Ciprian Teodor, de la Compartimentul Relații publice al IPJ Galați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











