Tecuceanul care a câştigat 600.000 de euro la Loto 6/49 şi-a încasat banii

loto
Tecuceanul care a câştigat, duminica trecută, peste 600.000 de euro la Loto 6/49 şi-a încasat banii de la sediul Loteriei Române.
Bărbatul a câștigat 2.898.134,80 lei la categoria I a extragerii Loto 6/49 din 2 iunie. Tecuceanul se numeşte Nicolae Preuțescu şi a spus că joacă la loto de aproape 30 de ani. Câştigătorul a mai declarat că patru dintre numerele care i-au adus premiul au o semnificaţie personală, reprezentând date de naștere, a sa şi ale copiilor. El a precizat că joacă aceste patru numere de fiecare dată, celelalte două fiind alese la întâmplare.Numerele extrase duminică, 2 iunie, au fost: 18, 9, 26, 34, 49, 11. Biletul norocos, în valoare de numai 8,5 lei, a fost jucat la agenția 17-021 din Tecuci și a fost completat cu o variantă simpla la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.Bărbatul din Tecuci a aflat că este câștigator al marelui premiului în direct, pentru că urmărea extragerea la televizor. Câştigătorul a spus că va continua să joace la loto și a precizat că banii încasaţi îi va folosi pentru a-și ajuta copiii.Acesta este al doilea câştig de categoria I obţinut anul acesta la Loto 6/49, ambele premii revenindu-le unor gălăţeni. Pe 12 mai, Andrei Butnariu, patronul unei firme cunoscute în Galaţi a câştigat aproape 5 milioane de euro.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














