Teatrul Dramatic deschide stagiunea şi pregăteşte Festivalul de Comedie, ediţia 30
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" îşi va deschide, săptămâna viitoare, stagiunea ce va fi marcată de o mult-aşteptată aniversare. Festivalul de Comedie de la Galaţi împlineşte anul acesta 30 de ani, de aceea se pregătesc numeroase surprize.
Potrivit directorului instituţiei, Florin Toma, vor fi 30 de zile de Festival de Comedie la Galaţi, cu 30 de teatre invitate şi 30 de spectacole. Totul, şi sub egida sărbătoririi, la nivel naţional, a Centenarului Marii Uniri. "Festivalul de Comedie de la Galaţi a ajuns anul acesta la a 30-a ediţie. Suntem primul teatru din România care a înfiinţat un festival de comedie competitiv. De aceea, momentul trebuie sărbătorit cum se cuvine. Vom avea 30 de zile de festival, vor fi invitate cele mai importante 30 de teatre din ţară, inclusiv cele din Bucureşti. Gălăţenii se vor bucura de cele mai bune producţii din România realizate în ultimul timp. Este modul nostru de a sărbători Centenarul Unirii, realizând o uniune prin teatru, aici, la Galaţi", susţine directorul Dramaticului.[caption id="attachment_27540" align="alignright" width="300"]

Directorul Teatrului Dramatic "Fani Tardini", Florin Toma
sursa foto: Facebook[/caption]Festivalul se va desfăşura în perioada 7 octombrie - 4 noiembrie şi se anunţă o adevărată sărbătoare pentru oraş. Pe 5 şi 6 octombrie, actorii gălăţeni vor ieşi la rampă în faţa criticilor de teatru din toată ţara cu trei spectacole: "Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant", "O asemenea iubire" şi "Monstrul nisipurilor".Pentru Gala Comediei, Teatrul Dramatic caută voluntari interesaţi de o experienţă frumoasă în cadrul echipei de coordonare a evenimentului. Singul criteriu de selecţie este vârsta, de minimum 18 ani. Mai multe informaţii, la numărul de telefon 0236.412.330.
Gălăţenii, aşteptaţi la teatru de pe 2 septembrie
Până atunci însă, stagiunea va începe duminică, 2 septembrie, de la ora 19,00. Sunteţi aşteptaţi la un spectacol foarte potrivit pentru un sfârşit de vacanţă - "Visul unei nopţi de vară", de William Shakespeare. În septembrie, iubitorii de teatru vor avea ocazia să vadă sau să revadă: "Trei graţii", „Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant“, "O asemenea iubire", "Puşlamaua de la etajul 13", "Tectonica norilor", "Domnişoara Nastasia" şi "Monstrul nisipurilor". Actorii Dramaticului gălăţean vor pregăti şi următoarea premieră, un spectacol grandios, cu orchestră şi multe personaje, în regia lui Cătălin Vasiliu - "Amadeus", de Peter Shaffer.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














