Soferiţă cu maşină înmatriculată în Bulgaria şi ITP fals

itp fals
O şoferiţă cu maşină înmatriculată în Bulgaria a fost depistată de poliţiştii de frontieră cu un document fals care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice (ITP).
Tânăra conducătoare auto, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Având cetăţenie română, şoferiţa se afla la volanul unui autoturism Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea actului care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.Tânăra a declarat că a împrumutat autoturismul de la un prieten și nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul respectiv este fals. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizarea anchtei urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














