Serbările Galaţiului se vor desfăşura pe 6 iunie, nu de Sf. Andrei

ziua
Serbările Galaţiului se vor desfăşura pe 6 iunie, nu de Sf. Andrei, ca până în prezent, modificarea fiind aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Local.
Consilierii au aprobat, pe 24 aprilie, actul normativ prin care Zilele Galaţiului vor fi sărbătorite în săptămâna care include ziua de 6 iunie. Data a fost aleasă pentru că în ziua de 6 iunie 1830 s-au înfiinţat Comisiile Orăşeneşti, primul organism administrativ modern, predecesorul Consiliului Local. În viziunea autorităţilor, sărbătoarea se va bucura de public mai numeros în iunie, comparativ cu sfârşitul lunii noiembrie.Proiectul a suscitat, însă, discuţii aprinse. Consilierul liberal Ion Cordoneanu a susţinut că Galaţiul ar trebui să sărbătorească pe 29 iunie, de Ziua Dunării. Consilierul a făcut şi un sondaj, propunând mai multe date relevante pentru Ziua Galaţiului: 29 iunie - Ziua Dunării, 1 iunie - dobândirea statutului de porto-franco, 23 septembrie - atestarea documentară a târgului Galaţi, 26 octombrie - înfiinţarea Şcolii Superioare de Comerţ şi 30 noiembrie - ziua Sfântului Apostol Andrei. Potrivit consilierului, cele 835 de persoane care au răspuns au ales: 29 iunie - 33,8 la sută, 30 noiembrie - 24,2 la sută şi 6 iunie - 15 la sută.Primăria a dat asigurări, într-un comunicat de presă, că sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi, va fi în continuare marcată pe 30 noiembrie, însă prin manifestări liturgice, misionare şi cultural-educaţionale, procesiuni şi pelerinaje.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














