Senatorii, chemați de urgență din vacanță, pentru o sesiune extraordinară

Senatorii, chemați de urgență din vacanță, pentru o sesiune extraordinară
Sesiune extraordinară în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a ordonanţei de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului
Biroul permanent va avea şedinţă miercuri pentru a convoca Senatul în sesiune extraordinară în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a ordonanţei de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului.
De asemenea, pentru intrarea în procedură legislativă urmează să fie aprobat şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2020/187/JAI a Consiliului, potrivit news.ro.
Guvernul a adoptat, miercurea trecută, ordonanţa de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale pot împrumuta de la Trezoreria statului. Suma totală pusă la dispoziție este de 630 milioane lei, iar dobânzile variază între 1% și 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată, de 3 sau de 5 ani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














