Semnele alergiei la ambrozie și metode de tratare

Semnele alergiei la ambrozie și metode de tratare
Semnele alergiei la ambrozie și metode de tratare
Ambrozia a înflorit în această lună, iar la mijlocul lunii septembrie va fi momentul în care nivelul de polen de ambrozie este cel mai ridicat.
Adriana Nicolae, medic primar alergolog, ne spune care sunt simptomele alergiei la ambrozie şi cum să ne protejăm de polenul acestei plante.
"Simptomele de rinită şi conjunctivită sunt cele mai comune în cazul alergiei la ambrozie. Pacienţii încep să strănute, apar mâncărimi la nivelul nasului şi secreţii nazale abundente, iar nasul se poate înfunda foarte tare. Această congestie nazală este caracteristică sezonului polemic de ambrozie.", potrivit medicului alergolog.
Pot apărea şi mâncărimi la nivelul ochilor, care induc lăcrimare excesivă, cauzate de congestii la nivelul ochilor. De asemenea, simptomele pot fi asociate şi cu tusea seacă sau iritativă, care provoacă o senzaţie de gâdilare neîntreruptă în gât.
Uneori, cei alergici pot avea dificultăţi serioase de respiraţie. "Se poate instala respiraţia şuierătoare, care poate produce, ulterior, o criză de astm.", a mai spus Adriana Nicolae, doctor alergolog.
O primă metodă de prevenţie a simptomelor este să ne ferim de expunerea la ambrozie în zilele în care există o concentraţie foarte mare de polen în aer. În plus, ar trebui evitate deplasările în zilele cu furtuni şi descărcări electrice.
Dacă nu poate fi evitată expunerea la polen este recomandată purtarea măştii în spaţiile exterioare, precum şi a ochelarilor de soare.
Specialiştii recomandă consultarea unui medic în cazul în care apar simptomele alergice, pentru a obţine un tratament corespunzător.
"Odată tratată alergia în timpul sezonului, există posibilitatea de a urma un tratament specific de desensibilizare. Această imunoterapie alergen specifică durează minimum 3 ani.", a precizat medicului alergolog.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











