Scoși din trafic după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive
Scoși din trafic după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive
Tânăr de 18 ani depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive
Pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe vor fi cercetați trei bărbați, care au fost depistați în trafic în data de 19 martie 2023, după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive.
Duminică seara, la ora 18:35, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Galați au oprit în trafic un bărbat, cu vârsta de 43 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ionel Fernic, din orașul de domiciliu.
Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La scurt timp, în jurul orei 18:55, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor și ai Secției 5 Poliție Rurală Rădești au testat alcoolscop un bărbat, cu vârsta de 23 de ani, din satul Băneasa, județul Galați, după ce l-au oprit în trafic pe DJ 242 B, în interiorul localității de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism.
Valoarea indicată la testare a fost de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cel de-al treilea bărbat, un tânăr cu vârsta de 18 ani, din municipiul Galați, a fost depistat în trafic, în jurul orei 19:50, de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, în interiorul localității de domiciliu, sub influența substanțelor psihoactive.
La testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a rezultat valoare pozitivă la consumul de THC-5, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











