Poliţiştii de frontieră gălăţeni cercetează doi bărbați prinşi cu documente false

1
Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care au prezentat la control documente false.
Îîn Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat la control un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui autoturism Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice, poliţiştii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta este fals. Bărbatul le-a declarat oamenilor legii că nu ştia că documentul nu ar fi fost autentic.
În Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier s-a prezentat la control un cetățean român, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism BMW, înmatriculat în Italia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea autocolantului care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta este fals. Tânărul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul nu ar fi fost autentic.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














