Percheziții la firme suspectate că ar fi fraudat fonduri europene

Percheziții la firme suspectate că ar fi fraudat fonduri europene
Zeci de percheziții în cadrul mai multor firme din București și din țară
Marți dimineața autoritățile din România au efectuat zeci de percheziții în cadrul mai multor firme din București și din țară. Companiile sunt suspectate că ar fi fraudat fonduri europene.
Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 46 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi mai multe judeţe, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri. Cei implicaţi ar fi obţinut ajutoare ilegale, prin intermediul a 23 de firme.
”În această dimineaţă, 24 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pun în executare 46 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Bistriţa Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri”, anunţă, marţi dimineaţă, IGPR.
Sursa citată a precizat că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăţi comerciale, bănuiţii ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date şi documente false.
Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:21 - Amenzi de peste 50.000 de lei, date în urma unui control al ANPC la Aeroportul Internațional "Henri Coandă"
- 08:16 - Trump: Armistițiul dintre Israel și Liban va fi prelungit cu trei săptămâni
- 08:09 - Doi români au fost implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca. Care este starea lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














