Percheziții în Galați într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Percheziții în Galați într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor
Au desfăşurat activităţi economice cu materiale de construcţii
Poliţiştii şi procurorii din judeţul Prahova efectuează, astăzi, 15 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Mehedinţi, Galaţi şi Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor. Prejudiciul estimat este de 709.228 de lei, reprezentat de impozit pe profit şi TVA de plată.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pun în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Prahova, Mehedinţi, Galaţi şi Ilfov.
„În fapt, în perioada anilor 2011 – 2017, persoanele bănuite au desfăşurat activităţi economice cu materiale de construcţii, deşeuri metalice şi prefabricate metalice, înregistrând în documentele de evidenţă contabilă şi declarând organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni comerciale reale, de la agenţi economici cu comportament fiscal inadecvat, în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat”, arată sursa citată.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:59 - Elev al Școlii de Agenți de Poliție din Cluj, exmatriculat după ce a recunoscut consumul de droguri la DIICOT
- 17:41 - Tânăr de 24 de ani, în stare gravă după ce a fost înjunghiat pe o stradă din Brăila. Agresorul, reținut
- 16:54 - Un joc periculos s-a terminat la spital. Copil de 12 ani, electrocutat în Gara Târgu-Neamț
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














