MINISTERUL EDUCAȚIEI: PROGRAMUL NAȚIONAL ”MASĂ SĂNĂTOASĂ” CONTINUĂ, DAR ÎN LIMITA FONDURILOR

MINISTERUL EDUCAȚIEI: PROGRAMUL NAȚIONAL ”MASĂ SĂNĂTOASĂ” CONTINUĂ, DAR ÎN LIMITA FONDURILOR
În pachetul măsurilor de sustenabilitate numărul de beneficiari ai programului a fost plafonat
Guvernul condus de Ilie Bolojan continuă să direcționeze măsurile de austeritate către cei mai vulnerabili români. Astfel, programul național „Masă sănătoasă”, care urma să asigure hrană zilnică pentru aproximativ un milion de elevi nevoiași, a fost plafonat, fără o informare publică transparentă. Limitarea vine tocmai într-un moment în care, pe fondul scumpirii traiului de zi cu zi, era de așteptat ca tot mai mulți copii din familii defavorizate să aibă nevoie de acest sprijin. În replică, Ministerul Educației a afirmat că programul continuă, invocând o eventuală "extindere", dar in limita fondurilor.
Dacă la începutul anului ministrul Educației, Daniel David, anunța extinderea programului „Masă sănătoasă“ (PNMS) și afirma că acesta reprezintă o modalitate de a-i aduce la școală pe mulți copii din familii nevoiașe, în pachetul măsurilor de sustenabilitate numărul de beneficiari ai programului a fost plafonat.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Educației a precizat că programul continuă potrivit calendarului, condițiilor și prevederilor stabilite la începutul anului în curs și că "va iniția toate demersurile legale necesare pentru derularea programului cel puțin în același număr de unități de învățământ și cu același număr de beneficiari".
"În cazul în care achizițiile prevăzute nu au fost realizate deja pentru întregul an calendaristic, autoritățile locale pot demara procedurile necesare în acest scop", afirmă sursa citată.
Programul Național "Masă sănătoasă" se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




