Microbuz căutat de autoritățile bulgare, descoperit la Oancea

Microbuz căutat de autoritățile bulgare, descoperit la Oancea
Microbuz înmatriculat în Cehia
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un microbuz, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Bulgaria, din data de 02 iulie a.c..
În data de 04 iulie a.c., în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat în vârstă de 49 de ani cu dublă cetățenie, română şi moldovenească, care conducea un microbuz, înmatriculat în Cehia.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehicului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria, în data de 02 iulie a.c..
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 49.300 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














