Galaţiul îşi cumpără tramvaie noi, de 26 milioane de euro
Galaţiul ar putea avea în curând primele tramvaie noi, după zeci de ani de achiziţii second-hand. Compania Astra Vagoane Călători SA din Arad este singura care a depus o ofertă în cadrul licitaţiei lansate de Primăria municipiului Galaţi pentru achiziţia a minimum opt şi maximum 18 tramvaie noi.
Valoarea estimată a contractului-cadru, care se întinde pe 24 de luni, este de 119,7 milioane de lei cu TVA - peste 26 de milioane de euro. Achiziţia are ca surse de finanţare fondurile europene nerambursabile - 85 la sută, bugetul naţional - 13 la sută şi bugetul local - 2 la sută.În acest moment, flota activă a Transurb numără 37 de tramvaie, dintr-un total de 53. Prin oraş circulă, în perioada de vârf, cel mult 17 tramvaie. Cel mai "nou" tramvai datează din 1986, toate fiind achiziţionate la mâna a doua. Vagoanele actuale nu dispun de instalaţii de climatizare, nu au podea joasă şi nici acces pentru persoanele cu dizabilităţi, în schimb au un consum ridicat de energie.Tramvaiele ce vor fi achiziționate vor fi dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități, aer condiționat, sistem de numărare a călătorilor, sistem e-ticketing şi sistem pentru informarea cetățenilor. Noile tramvaie trebuie să aibă o lungime de 17,5-20 metri, o durată de serviciu de 30 de ani și o capacitate de minim 100 călători, din care 30 de locuri pe scaune.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














