Foto: Un gălățean de 68 de ani, fără permis, a intrat cu mașina într-un autobuz

Foto: Un gălățean de 68 de ani, fără permis, a intrat cu mașina într-un autobuz
Pasageră în autoturismul gălățeanului transportată la spital
În cursul dimineții de luni, 21 noiembrie, la ora 09:19, Poliția Galați a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian, în apropierea parcului Rizer, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit că un bărbat, de 68 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rizer, dinspre Bulevardul George Coșbuc, a pătruns în intersecția cu strada Traian, unde a intrat în impact cu un autobuz de transport public, condus de un bărbat, de 38 de ani. În acel moment, în autobuz nu se aflau călători.
În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei femei, de 69 de ani, pasager pe bancheta dreapta față a autoturismului. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei Galați, pentru investigații medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, la bărbatul de 68 ani, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a stabilit, de asemenea, că bărbatul de 68 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











