Fostul primar al Galaţiului, ing. Dumitru Nicolae, condus astăzi pe ultimul drum

nicolae
Fostul primar al Galaţiului, ing. Dumitru Nicolae, a fost condus astăzi pe ultimul drum. La slujba oficiată de Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, au participat zeci de gălăţeni.
Biserica "Trei Ierarhi", acolo unde a fost oficiată slujba de înmormântare, s-a dovedit neîncăpătoare. Mulţi dintre cei veniți să/i acored efostului primar un ultim omagiu au fost nevoiţi să stea în curtea locaşului de cult.Vecini, prieteni, foşti colegi sau subordonaţi, dar şi simpli cetăţeni ai oraşului au venit să îşi ia rămas bun de la cel care a condus Galaţiul timp de trei mandate, în perioada 2000 – 2012.La slujbă au fost prezenţi şi mai mulţi membri ai partidului din care a făcut parte fostul primar Dumitru Nicolae, printre aceştia numărându-se şi actualul primar al oraşului, Ionuţ Pucheanu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. Nu a lipsit nici prefectul Dorin Otrocol.La finalul slujbei, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din biserică de mai mulţi poliţişti locali. Fostul edil şef al urbei a fost purtat, apoi, până în Centrul oraşului. Pe strada Domnească, în faţa sediului Primăriei municipiului Galaţi, dar şi a sediului organizaţiei judeţene a PSD Galaţi, a fost oficiată o rugăciune. Convoiul funerar a pornit, apoi, mai departe pe strada Eroilor, spre cimitirul Eternitatea, acolo unde Dumitru Nicolae a fost înmormântat. Poliţiştii locali i-au dat onorul la cimitir celui care a fost primar atunci când a luat fiinţă Poliţia Locală Galaţi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














