Doi gălăţeni, prinşi beţi la volanul autoturismelor personale

drunk
Doi bărbaţi gălăţeni au fost prinşi sub influenţa alcoolului la volanul autoturismelor personale, pe drumurile din judeţ.
Un prim caz a fost înregistrat la Matca, unde polițiștii din localitate au oprit în trafic, pe raza comunei, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă. La volanul maşinii se afla un bărbat în vârstă de 74 de ani, din localitate. Constatând că bărbatul emană halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest. Conducătorul auto a refuzat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Întrucât nu și-a dat acordul nici pentru această procedură, polițiștii i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru refuzul prelevării de mostre biologice.
Cel de-al doilea şofer aflat sub influența alcoolului a fost depistat pe raza localităţii Frumuşiţa. Polițiștii au oprit autoturismul în trafic, la intersecția cu DN 26. Bărbatul de la volan, în vârstă de 37 de ani, din comuna Frumușița, a fost testat alcoolscopic, fiind înregistrat cu 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este cercetat acum de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











