Control în piaţa agroalimentară din comuna Matca, cu scandal și huiduieli

Control în piaţa agroalimentară din comuna Matca, cu scandal și huiduiele
Instigare la nerespectarea legii
Echipe complexe formate din polițiști și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat miercuri dimineața un control în piața agroalimentară, din comuna Matca, pentru verificarea legalității comercializării legumelor.În timpul desfășurării activității, patru dintre producătorii agricoli s-au opus prezentării documentelor, devenind recalcitranți și manifestându-se violent, instigându-i, în același timp, și pe ceilalți la nerespectarea legii.Cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a fost restabilită, în scurt timp, ordinea publică, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.Polițiștii au identificat trei dintre persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de ultraj, trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 51 de ani, toți din comuna Matca. În continuare, polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, efectuează activități pentru identificarea și depistarea celui de-al patrulea bărbat.Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














