Continuă verificările și controalele pentru prevenirea pandemiei

Continuă verificările și controalele pentru prevenirea pandemiei
Polițiștii gălățeni au controlat peste 1.110 locații
În perioada 10 – 12 decembrie 2021, polițiștii gălățeni au continuat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost organizate acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 3 710 persoane și 242 de societăți comerciale.
Totodată, polițiștii au controlat peste 1 110 locații, (dintre care 174 restaurante, terase, cluburi), precum și 229 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.
Acțiuni de acest fel vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














